11 dec. 2014
Vorbe nespuse
Se întâmplă să nu putem spune ceea ce simțim la momentul potrivit. Nu este bine, probabil pierdem încă un bilet către fericire, dar în acel moment n-avem curajul. N-ar trebui să cântărim sentimentele, n-ar trebui să batem pasul pe loc, cel mai sănătos ar fi să ne aruncăm către ceva ce nu ne oferă siguranță, să riscăm pentru ceea ce ne dorim. Nu suntem întotdeauna curajoși, din acest motiv pierdem oameni importanți, n-apucăm să trăim un vis și sperăm totuși că viața le va aranja într-un fel anume, poate dacă suntem norocoși vom obține o nouă șansă.
Când iubești sau când un om pentru tine este important, ia-ți inima în dinți și spune tot ce simți pentru că mâine va fi prea târziu, mâine probabil va pleca și nu se va mai întoarce dar și el, ca și tine, va privi înapoi cu părere de rău pentru că lucrurile netrăite la timp, devin dorințe și remușcări pe care le plimbăm cu noi prin viață.
Ca femeie, îmi doresc un om decis, care să știe că mă vrea doar pe mine și n-are teamă de a-mi spune cât de mult însemn pentru el. Îmi doresc să strigăm unul după altul în întuneric, să fiu puterea și slăbiciunea lui, să-i bucur zilele dar să-l fac să înțeleagă că sunt un om care iubește libertatea. Ca femeie, îmi doresc un om blând dar puternic, care să mă asculte când vorbesc prea mult și să mă îmbrățișeze când mă simt singură.
Sursa:aici