“ Azi mi-am concediat asistentul (secretarul). De ce am făcut-o? …Era ziua mea. Împlineam 37 de ani şi, să zicem, nu mă simţeam chiar aşa de bine…
În acea dimineaţă, când m-am trezit, am mers la bucătărie să beau o cafea, aşteptându-mă ca soţul meu să îmi spună: “La mulţi ani, iubito!”… Dar nu mi-a zis nici măcar bună ziua… (ce dobitoc).
Mi-am zis: “Na, ăsta-i bărbatul pe care-l merit…” Mă gândeam: “Copiii sigur îşi vor aminti”, dar când au coborât la micul dejun, nici unul nu a zis nimic.
Aşa că, am ieşit din casă destul de supărată, dar m-am simţit un pic mai bine când am intrat în birou şi asistentul meu mi-a zis: “Bună ziua, şefa. La mulţi ani!” În sfârşit! Cineva şi-a adus aminte…
Am lucrat până pe la ora două, când asistentul meu a intrat la mine în birou spunându-mi: – “Ştii, şefa, e o zi superbă, şi cum e ziua ta, am putea merge să mâncăm împreună… doar tu şi eu…” Am acceptat şi am mers într-un loc destul de intim. Ne-am simţit foarte bine, am râs,ne-am amuzat copios şi când să ne-ntoarcem, propuse: - “Cum ne-am simţit atât de bine azi, mai bine nu mai mergem la birou. Hai mai bine la mine în apartament.. să bem ceva” - “Bine!”, am zis… Şi am mers la el acasă. În timp ce serveam un Martini, îmi spuse: - “Dacă nu te deranjează, o să merg până în cameră la mine să mă îmbrac mai comod…” - “Bine, cum doreşti”, i-am spus.
După aproximativ 5 minute, iese din cameră cu un tort imens, cu 37 de lumânărele, urmat de soţul, fiii, prietenii mei, şi toţi colegii de la birou, cântându-mi: - “Mulţi ani trăiască… mulţi ani trăiască…” Şi acolo eram eu: goală, fără sutien, fără chiloţei, întinsă pe canapeaua din sufragerie, aşteptându-l pe dobitocul ăsta! Şi-atunci l-am concediat.
Aşa ceva nu se face…”
