Ştiu,trăim într-o epocă în care toată lumea caută să vândă o imagine cât mai imaculată despre sine, sperând că ea va asigura buna funcţionare în societatea asta care, cu cât este mai defectă, cu atât mai multă perfecţiune pretinde.
Ei bine, eu nu caut să vând o altă imagine a mea. Asta sunt: cu bune, cu rele, cude toate. Sunt un om cu trăiri extreme, cu greşeli, cu temeri, cu slăbiciuni şi cu rătăciri omeneşti.
Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată un om perfect, dar îmi doresc şi mă străduiesc să evoluez. Dar nu pentru a deveni un produs al lumii, ci pentru mine şi pentru acei oameni din viaţa mea, care contează cu adevărat.
Nu aspir să fiu iubită de toată lumea. Nu am încercat să par nici mai bună, nici mai umană, nici mai morală, nici mai credincioasă și nici mai principială decât sunt. Istoria vieţii mele cuprinde şi fapte care nu îmi fac cinste, şi alegeri proaste şi rătăciri şi greşeli omeneşti. Dar nu cred că pot fi acuzată de fapte reprobabile. Nu cred că există un om atât de imaculat încât să mă poată arăta cu degetul.
Pentru orice greşeală pe care am făcut-o, a existat o conjunctură care a dus la înfăptuirea ei. Dacă am minţit sau am tăinuit ceva, a fost pentru a mă proteja de curioşi, de indiscreţi şi de cei care, în loc să îşi trăiască propriilevieţi, caută să le trăiască pe ale altora. Dacă am greșit cu ceva, singura căreia i-am făcut rău am fost EU.
Nu îmi pasă cum mă vede lumea, fiindcă ştiu foarte bine criteriile superficiale după care se pun etichetele. Nu mă supăr atunci când unii se grăbesc să mă judece, pentru că ştiu deja că cel mai mult şi mai aspru judecă şi bârfesc tocmai aceia care mă cunosc cel mai puţin şi tocmai aceia care nu sunt cu nimic mai presus din punct de vedere moral decât mine.
Nu mă tem de cei care încearcă să îmi facă rău, fiindcă ştiu că un om rău va fi întotdeauna mai slab decât mine. Ştiu foarte bine că oamenii slabi nu pot mai mult decât să judece şi că numai oamenii puternici au capacitatea de a înțelege, de a tolera, de a ierta și de a ajuta la evoluţia altora.
Nu datorez lumii decât respectul şi nu cred că mă poate acuza cineva de lipsă de respect. Dar nu mă voi justifica în faţa nimănui pentru alegerile mele, pentru felul în care îmi administrez viaţa şi pentru omul care aleg să fiu.
Mă puteţi înţelege sau nu, mă puteţi place sau nu, mă puteţi aproba sau dezaproba ,mă puteţi iubi sau mă puteţi detesta. Mi-e totuna. Nu depind de aprecierile, aprobările şi iubirea lumii. Nu sunt avidă după complimente, fiindcă acestea nu mă ajută nici să fiu mai fericită şi nici să evoluez. Complimenteleşi adulaţiile nu mă iau în braţe noaptea, nu îmi alină singurătatea, nu îmi şterg lacrimile, nu mă fac să mă simt mai frumoasă sau mai bună atunci când oglinda mea (conştiinţa) îmi spune că sunt urâtă şi nedemnă de calitatea de om. Nu fac niciun efort ca să mulţumesc lumea. Nu mă irosesc încercând să dovedesc că am, că pot, că ştiu, că sunt.
Mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, voi dezamăgi. Voi dezamăgi ori de câte ori voi alege să fiu EU şi să îmi trăiesc viaţa după bunul plac. Voi dezamăgi ori decâte ori voi refuza să fiu persoana care şi-ar dori unii să fiu. Voi dezamăgi ori de câte ori nu voi spune doar ceea ce place auzului.
